Alertă maximă în cazul pandemiei de gripă A H1N1

gripa-700Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat oficial joi declanşarea nivelui 6, de alertă maximă, în cazul epidemiei de gripă A H1N1, ceea ce înseamnă apariţia primei pandemii a secolului XXI, a declarat directoarea organizaţiei, Margaret Chan.

 

Virusul nu poate fi oprit”, a subliniat directoarea OMS, Margaret Chan. “Am decis să trecem de la faza 5 la faza 6”, a explicat ea într-o conferinţă de presă, menţionând că “criteriile ştiinţifice ale unei pandemii au fost îndeplinite”.

În timp ce boala afectează în prezent aproximativ 28.000 de persoane în lume, organizaţia menţine din 29 aprilie nivelul 5 de alertă, ceea ce înseamnă că pandemia este “iminentă”.

Anterior surse diplomatice confirmaseră că directoarea OMS, Margaret Chan, anunţase joi reprezentanţii statelor membre ridicarea la nivelul maxim de alertă în cazul pandemiei de gripă A H1N1.

OMS a aşteptat probe de transmitere la nivel local a virusului A H1N1 de origine porcină, aviară şi umană, de pe continentul american, unde a apărut pentru prima oară la sfârşitul lunii martie.

“Avem dovezi indiscutabile că ne aflăm în primele zile ale unei pandemii globale cu virusul H1N1″, a adăugat Chan în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul organizaţiei de la Geneva.

“Estimarea generală este că pandemia actuală este una moderată”, a explicat directoarea OMS, care a menţinut de la 29 aprilie nivelul 5 de alertă pandemică însemnând că pandemia era “iminentă”.

HONG KONG-HEALTH-FLU

În consecinţă, OMS a recomandat încă o dată ca ţările să nu aplice restricţii cu privire la circulaţia persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor.

De asemenea, Chan se teme că “virusul nu poate fi oprit”, descriind un virus nou care se transmite uşor între oameni şi care ar putea, la fel ca celelalte virusuri, oferi “numeroase surprize”.

În cel mai rău scenariu, OMS prevede în special o mutaţie a virusului A H1N1 care să producă o tulpină mult mai puternică, urmând să afecteze ţările nordice în timpul iernii, potrivit unei scheme identice cu cea a gripei spaniole din 1926 care a ucis circa 50 de milioane de persoane în lume.

Chan a avertizat că “ţările unde epidemia a atins un punct critic să se pregătească pentru un al doilea val de infecţie”.

Bazac: Nivelul 6 de alertă pentru gripa AH1N1 înseamnă noi cazuri

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, joi seară, că aceasta înseamnă noi cazuri şi posibil mai severe, precizând că gradul de severitate al pandemiei este considerat moderat.

Bazac a spus că în România nu există o transmitere a bolii la nivelul comunităţii, precizând că nu sunt necesare măsuri suplimentare de prevenţie faţă de cele care deja au fost luate.

Ministrul a precizat că populaţia trebuie să fie conştientă că este vorba de un virus nou pentru care încă se mai fac cercetări.

Demnitarul a reamintit că România are deja un plan naţional de intervenţie în cazul pandemiei, urmând că în ţara noastră să fie luate măsurile care “trebuie impuse la nivel sectorial”.

Bazac a adăugat că vor fi monitorizate atent focarele de infecţie, urmând să fie intensificată comunicarea cu organismele internaţionale.

“Viaţa trebuie să decurgă normal, dar măsurile sunt prioritare. Populaţia trebuie să respecte strict măsurile de prevenţie“, a declarat Bazac.

El a mai spus că OMS nu recomandă închiderea graniţelor, însă trebuie respectate măsurile care se iau la intrarea şi ieşirea din ţară.

HONG KONG-HEALTH-FLU-SCHOOLS

Sursa:Mediafax

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: