300.000 de euro din “Brâul Maicii Domnului”

jitarumugurel.wordpress.com

Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, se află în mijlocul unui scandal. Clerul de la malul mării cleveteşte după dezvăluirile din presă. Chiar unelteşte, am putea spune, dacă ne-am lua după judecata lui Teodosie. Înaltul prelat a ajuns ca să clasifice dezvăluirile care demonstrează practicile sale drept atacuri împotriva Bise­ricii. Ce este împotriva sa este “răul” care lucrează împotriva Bisericii. Are şi interesul să se identifice cu Biserica Ortodoxă, este singura sa scăpare.

Condamnarea unui înalt prelat ar fi o palmă dată clerului care a tolerat şi muşamalizat un astfel de comportament. Biserica Ortodoxă nu poate fi  ţinută responsabilă în ansamblul ei. Sistemul şi cutumele Bisericii Ortodoxe care are o ierarhie clară cu reguli mai stricte ca în armată şi care a generat derapaje de genul Teodosie. Biserica în sine este o entitate în ale cărei secrete greu se poate pătrunde. “A da ascultare” e un termen care este des uzitat în rândul preoţilor şi călugărilor şi care uneori se confundă cu a te supune fără crâcneală. Legile bi­sericeşti şi judecăţile emise pe baza acestora în consistoriile eparhiale dau puteri aproape nelimitate înalţilor prelaţi. În acest context au loc şi abuzuri. Într-un material publicat anterior arătam că Arhiepiscopia Tomisului are o datorie către bugetul de stat de 1.714.147 RON.

Ce înseamnă asta de fapt? Banii pentru salarii vin de la bugetul de stat pentru preoţi şi de la Consiliile judeţe pentru personalul auxiliar, neclerical, dascăli, femei de serviciu. Veniturile clerului şi ale celorlalţi angajaţi conţin salariul net plus contribuţiile către asigurările sociale, şomaj, sănătate şi impozit pe venit.

Aşa se întâmplă şi la Arhiepiscopia Tomisului. În condiţiile în care banii pentru salarii ajung cu regularitate în conturile Arhiepiscopiei Tomisului, este curios cum au rezultat datoriile la bugetul de stat? Responsabilii din Arhiepiscopia Tomisului trebuiau doar să redirecţioneze banii către preoţi, ceilalţi angajaţi şi către bugetul de stat. De fapt, de ani buni, banii pentru salarii iau alte destinaţii numai de ÎPS Teodosie ştiute. De la instalarea sa la Arhiepiscopia Tomisului, situaţia s-a schimbat. La bugetul de stat nu s-a mai virat nici un ban şi, în plus, înaltul a dispus după cum a vrut şi de salariile preoţilor.

LUMÂNĂRI ÎN LOC DE SALARII  
Preoţii din parohiile judeţelor Cons­tan­ţa şi Tulcea au pătimit din cauza practici­lor lui ÎPS Teodosie. Ani la rând au vândut lumânări ca să facă rost de bani pentru propriile salarii. În zilele de salariu, de la Arhiepiscopia Tomisului ei primeau, în loc de bani, lumânări şi o chitanţă că le-au plătit. Banii rămâneau în conturile Arhiepiscopiei şi luau destinaţii necunoscute, pentru că nici dările la stat nu erau plătite. Din primăvara anului trecut, cei din Tulcea au scăpat de acest tratament, pentru că Episcopia Tulcei a fost separată de Arhiepiscopia Tomisului şi, de atunci, este păstorită de PF Visarion Tulceanul.

Acum preoţii din Tulcea îşi primesc salariile, pentru că PF Visarion respectă legea. Înainte de preluare însă, ÎPS Teodosie a vândut clădirea Protoieriei din centrul Tulcei care fusese de curând re­novată. Banii nu erau însă în conturile Protoieriei şi de aceea PF Visarion nu a vrut să ia în primire inventarul lăsat de Teodosie. La Constanţa, situaţia este alta. În vara anului 2005, Administraţia Finanţelor Publice a pus sechestru pe bunurile Arhiepiscopiei Tomisului pentru o restanţă ce depăşea 9 miliarde de lei vechi. Atunci finanţele au pus sechestru pe maşini şi au blocat conturile Arhiepiscopiei.

Ca să scape de Fisc, ÎPS Teodosie l-a chemat la el pe un director de la o bancă şi l-a rugat să-i acorde un credit ca să plătească dările la stat. De asemenea, a mai chemat la el şi pe cei zece protopopi din subordinea sa, inclusiv Tulcea, Niculiţel şi Babadag. S-a încheiat un contract de credit şi, pentru ca să se obţină banii, ÎPS Teodosie a girat cu salariile protopopilor şi cu cele ale câtorva sute de preoţi din subordinea acestora. Au fost emise şi 12 bilete la ordin. Cei zece protopopi şi-au dat şi ei consimţământul pentru acest împrumut şi astfel au renunţat la salarii pentru încă o perioadă. Nu aveau ce face, au fost nevoiţi “să dea ascultare” lui Teodosie. S-au obţinut astfel 9 miliarde de lei vechi cu care s-a plătit o parte din datoria la bugetul de stat şi situaţia s-a deblocat.

Cu toate acestea, nimeni nu a protestat şi nici ÎPS Teodosie nu a învăţat nimic. În acest fel preoţii au plătit de două ori dările la stat. O dată au fost deposedaţi de bani atunci când Teodosie nu le-a plătit dările la stat, iar mai apoi tot din salariile lor a plătit creditul de 9 miliarde. După acest episod în continuare nu şi-a plătit datoriile la stat. A ajuns să acumuleze alte datorii la stat care acum însumează peste 17 miliarde de lei vechi. Această practică a lui Teodosie se consideră infracţiune. Ea se numeşte stopaj la sursă şi se pedepseşte de lege. Preoţii din judeţ nu şi-au primit salariile de ani întregi până săptămâna trecută. Dar nimeni nu protestează.
jitarumugurel.wordpress.com

 

AFACEREA BRÂUL MAICII DOMNULUI
Preotul Traian Chircu este ultimul judecat de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului. Au avut loc două înfăţişări şi este aproape caterisit din ordinul lui ÎPS Teodosie. Cu ce a greşit acesta? Doar Teodosie ştie.  Traian Chircu a fost preot militar şi este ctitorul bi­sericii garnizoanei Mangalia cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ministerul Apărării a cedat 2,5 hectare Primăriei Mangalia pentru construirea capelei şi lucrarea s-a pornit. Dar calvarul preotului Chircu a început după ce a finalizat bise­rica. El împreună cu câţiva enoriaşi au strâns banii necesari finalizării construcţiei. Şi-a cheltuit averea şi s-a şi împrumutat la bancă pentru a putea încheia lucrarea înainte de termen.

Fu­sese stabilit ca biserica să fie gata la 15 august 2008, de Sfânta Maria. Dar ÎPS Teodosie i-a cerut lui Chircu să se grăbească pentru ca biserica să fie gata înainte de 15 mai, când se serbau zilele Constanţei şi urma să fie adus la Mangalia Sfântul Brâu al Maicii Domnului. Aşa s-a şi întâmplat. Ca să termine mai repede, preotul Chircu a solicitat ajutorul enoriaşilor. În Mangalia există o importantă comunitate de militari în activitate, rezervă şi retragere din Marina militară care şi-au dorit o biserică a lor. În aceste condiţii apelul preotului militar a avut imediat ecou. S-au strâns 206.987 RON. De exemplu, familia Brosban s-a împrumutat la bancă cu suma de 300 milioane de lei vechi, bani care s-au pus la construcţia bisericii.

MITROPOLITUL IGNATIE AL DIMITRIADEI A PROMIS CĂ BRÂUL SFÂNT NU VA MAI AJUNGE ÎN ROMÂNIA PREA CURÂND
Preotul militar Traian Chircu a fost şi artizanul aducerii Brâului Maicii Domnului la Mangalia şi Constanţa în perioada 16-21 mai 2008. Preotul şi-a luat angajamentul în faţa omologului său arhimandritului Hristodolous şi a Mitropolitului Ignatie al Dimitriadei că Brâul nu va fi folosit în scop comercial. Veşmântul sfânt a fost adus cu un avion militar în ţară şi a stat la 16, 17 şi 18 mai la Mangalia şi din după-amiaza zilei de 18 până la 21 mai 2008 a stat la Catedrala din Constanţa. Pe la Brâul Maicii Domnului s-au petrecut câteva sute de mii de enoriaşi din toată ţara. Atât la Mangalia, cât şi la Constanţa Arhiepiscopia a vândut amulete pelerinilor. În prima zi cu trei lei şi pentru că era cerere din a doua zi s-a mărit preţul la cinci lei. După ce iconiţele şi amuletele s-au epuizat, în clădirea arhiepiscopiei s-au “tocat” veşmintele preoţeşti, care apoi au fost vândute în numele Brâului Maicii Domnului.

Estimativ, după numărul iconiţelor tipărite şi vândute, suma strânsă a fost de aproximativ 300.000 de euro. La Mangalia au rămas doar 70.000 RON. Comitetul bi­sericii spera să-şi stingă din datoriile către enoriaşii care se împrumutaseră să ajute biserica. Nu a fost aşa. Banii nu se ştie unde au ajuns şi preotul ca şi enoriaşii au rămas cu datoriile şi fără capelă. Mitropolitul Ignatie a auzit de comerţul pe care ÎPS Teodosie l-a făcut pe seama brâului. Acesta din urmă s-a justificat personal şi a afirmat că nu a fost afacere, dar mitropolitul grec a afirmat că brâul nu va mai poposi prea curând în România.

În februarie 2009, ÎPS Teodosie i-a dat lovitura de graţie preotului Chircu. A fost o pseudo-anchetă condusă de preotul Poalelungi, care l-a scos dator pe preotul Chircu în urma acţiunii cu Brâul Maicii Domnului, deşi de partea comercială s-au ocupat preoţii Arhiepiscopiei. În urma unei adrese emise de ÎPS Teodosie către comandantul unităţii unde era încadrat preotul Chircu, acesta a fost trecut în rezervă. IPS Teodosie a cerut şi judecarea preotului Chircu. Apoi printr-o decizie a fost transformată biserica de garnizoană în biserică patriarhală.

La 12 februarie, a fost făcut un proces-verbal prin care jumătate din datoria bisericii era preluată de Arhiepiscopie, dar până în prezent nu s-a mai plătit nimic. Teodosie a numit un preot civil în această parohie şi l-a lăsat pe preotul Chircu cu un miliard datorie şi fără parohie. Autorităţile militare nu au fost de acord cu acţiunea lui ÎPS Teodosie. Comandantul UM 02146 l-a notificat la 26 martie pe protopopul de Mangalia Ilie Rotaru ca până la sfârşitul lunii aprilie să fie eliberată capela. Statul Major al Forţelor Navale a făcut acelaşi lucru şi a notificat Arhiepiscopia Tomisului să lase biserica militară aşa cum a fost. De asemenea, Patriarhia l-a notificat pe Teodosie să anuleze decizia de transformare a capelei în biserică patriarhală. Acest lucru nu s-a întâmplat, ÎPS Teodosie se pare că are obligaţii faţă de preotul numit la capela din Mangalia şi nu poate renunţa la demersul său. Acum ÎPS Teodosie are foarte multe plângeri în dosarul de la DNA, datorii la stat şi, ca să nu se îngroaşe numărul celor care îşi caută dreptatea pe la Procuratură, a început să dea salariile în bani, nu în lumânări, preoţilor.
Sursa:Jurnalul National

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: